Iustinian I, zis "cel Mare", împărat bizantin în perioada (527 - 565).

Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, născut în 482 în satul Tauresium, lângă Justiniana Prima, era nepotul împăratului Iustin I.

Visul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creştinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus şi de răsărit. A reuşit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică şi nordul Africii.

Încercările grele din punct de vedere militar şi financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie şi încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din Constantinopol. Opozanţii lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce Iustinian vedea situaţia ca şi pierdută, soţia sa, împărătesa Teodora, o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltaţii şi prin atacul surprinzător al lui Belisarius cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltaţii, răscoala a fost potolită.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Iustinian a încercat să revitalizeze societatea romană, aflată în ultimul stadiu al descompunerii, printr-o uriaşă operă de sistematizare a dreptului clasic şi postclasic, astfel încât să poată fi aplicat la realităţile secolului al VI-lea din Imperiul Roman.

Iustinian, un creştin convins, a jucat un rol important. El însuşi a întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericeşti şi-a întemeiat propria episcopie, Iustiniana Prima, de care aparţineau şi ţările româneşti, şi a construit biserica Hagia Sophia (Sfânta Sofia).

A murit pe 11 noiembrie 565 în Constantinopol.