Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internaţional înfiinţat după încheierea Războiului Crimeii şi semnarea Tratatului de pace de la Paris pe 18/30 martie 1856 şi care stabilea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei judeţe din sudul Basarabiei, şi libera circulaţie pe Dunăre aflată sub supravegherea unei comisii internaţionale. Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale.

Circumstanţele istorice

În anul 1847 ca urmare a unei secete grave care a afectat Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, dar şi datorită invaziei gândacilor de Colorado, problema aprovizionării cu alimente a populaţiei britanice se punea cu acuitate. În concecinţa, legea protecţionistă numită „Corn Law” a fost abolită, deschizându-se posibilitatea importului de cereale din Europa. Principatele Dunărene dispuneau de importante stocuri de cereale, însă accesul la Marea Neagră era controlat de Imperiul Otoman şi Imperiul Rus. Principala rută continentală care ar fi permis transportul unor mari cantităţi de cereale era fluviul Dunărea, fiind în interesul Regatului Unit, dar şi al tuturor puterilor occidentaleca circulaţia pe fluviu să fie liberă, accesul la Marea Neagră să nu fie îngrădit iar adâncimea apelor să fie suficientă pentru a permite accesul navelor cu pescaj important.

Încă din vremea domniei lui Barbu Ştirbei (1851), au fost lansate studii pentru pentru construirea unei căi ferate care să lege Dunărea de porturile de la Marea Neagră şi eventual, construirea unui pod feroviar peste fluviu. Una dintre variante presupunea construirea unui pod la Giurgiu, care ar fi asugurat legătura cu portul Varna. După Războiul Crimeii, Moldova şi după 1859 Pricipatele Unite, au obţinut ieşirea la Marea Neagră prin sudul Basarabiei, (prin judeţele retrocedate de Imperiul Rus: Cahul, Bolgrad şi Ismail), evitând traversarea teritoriului aflat sub ocupaţia otomană. Aşa se face că unul dintre proiectele domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost construirea unei căi ferate şi a unui pod peste Dunăre care să lege portul Galaţi de teritoriile retrocedate şi un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”. Mai mult, s-a propus şi construirea unui canal navigabil care să lege braţul Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deşi aprobat de parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge legea corespunzătoare. Acest proiect a avut însă darul să deblocheze mari fonduri băneşti din partea Marilor Puteri occidentale şi să asigure succesul Comisiei Europene a Dunării, acre a activat cu un succes deosebit timp de 82 de ani.

continuarea in pagina urmatoare ...