|
Destinatii Turistice
Fa-ti vacanta in Romania
|
Tamarixul este un gen de plante xeromorfe care pot fi arbori sau tufişuri, de o înălţime între 1 şi 15 m, făcând parte din familia Tamaricaceae care cuprinde ca. 55 de specii. Plantele au în regiunile aride un areal întins de răspândire, de la bazinul Mării Mediterane, Asia, China de Nord până în Sudul Africii. Ele au rădăcini adânci, iar frunzele, care pot să elimine sarea, sunt mici solzoase de culoare cenuşiu verzuie şi cresc aproape de tulpină. Plantele au flori albe sau roze care înfloresc din martie până în septembrie. Scoarţa plantelor este de culoare brun roşcată. Tamarixul este folosit ca plantă decorativă sau ca protecţie faţă de vânt, ele fiind plante rezistente la secetă şi care pot să trăiască şi pe soluri sărate (sărături) sau alcaline. Plantele se înmulţesc prin seminţe mici (ca. 1 mm) care sunt purtate de vânt şi au un înveliş protector (capsulă) prevăzut la exterior cu firişoare. În secolul XVIII tamarixul a fost introdus de om şi în America. Planta este amintită deja în biblie (1.Moise 21,33, 1.Sam 22,6, 1.Sam 31,13).
continuarea in pagina urmatoare ...