Lupa Capitolina (în italiană Lupoaica de pe Capitoliu), denumită şi Lupa romana, este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în secolul 5 Î.E.N., undeva pe valea râului Tibru. Originalul este păstrat în "Museo Nuovo" din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio.

Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate.

Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălţime şi 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei.

În cartea a 8-a din Eneida, Publius Vergilius Maro (70 î.Hr.-19 î.Hr.) a descris cum un fulger a lovit şi deteriorat picioarele din spate ale statuii lupoaicei, urmele fulgerului putând fi văzute şi astăzi.

Statuia lupoaicei i-a fost dăruită oraşului Roma în 1471 de Papa Sixtus al IV-lea.

Deşi Lupoaica cu cei doi copii sugând a fost şi simbolul Legiunii a VI-a romane Legio VI Ferrata Fidelas Constans, înfiiţată de Iulius Cezar în anul 52 Î.E.N. şi despre care ultima menţiune datează din anul 215 E.N. , se presupune că cei doi prunci, Romulus şi Remus, probabil operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 - 1498), au fost adăugaţi în timpul Renaşterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei. Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara faimos la sfârşitul secolului al 15-lea.

Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 Î.E.N. a fost făcută după analize stilistice. S-a emis şi ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea E.N. de sculptorul etrusc Vulca din Veii.

În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba şi etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradiţională şi, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul Mediu târziu. S-au bazat pe lucrările de restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că pentru turnare s-a folosit procedeul în ceară pierdută, aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăţi, urmată de asamblarea acestora.

continuarea in pagina urmatoare ...