|
Destinatii Turistice
Fa-ti vacanta in Romania
|
Potaissa (Patavissa) a fost o aşezare dacică, iar în timpul stăpânirii romane sat (vicus) şi apoi oraş (pe teritoriul actualului oraş Turda, Judeţul Cluj).
A fost ridicat la rangul de municipium de împăratul roman Septimiu Sever (193-211) şi la cel de colonie, probabil, de împăratul roman Caracalla (211-217), bucurându-se şi de dreptul italic (jus Italicum), care atrăgea după sine scutirea de impozitul funciar. A cunoscut o mare dezvoltare începând din 167-168, când s-a stabilit aici legiunea a V-a, Macedonica.
În punctul „Piatra Tăiată“, la 1,5 km de intrarea în Cheile Turzii, se afla în perioada romană principala carieră a oraşului si a castrului Potaissa. În secolul XIX, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au facut observaţii detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar şi de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 0,34 m. În carieră şi în împrejurimile sale s-au descoperit ţigle, chei, opaiţe, fragmente ceramice şi mai multe monede (o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domitian, un denar din vremea lui Macrinus şi alte două monede). Descoperirile indică existenţa unei aşezări în preajma carierei de calcar.
continuarea in pagina urmatoare ...