Poiana Micului este o localitate în judeţul Suceava, comuna Mănăstirea Humorului, România. Se află pe pârâul Humor, la 5 km de izvorul acestuia.

Migraţiile în căutarea unei vieţi mai bune reprezintă fundamentul istoriei Bucovinei. Tocmai în acest mod a luat naştere diversitatea bucovineană. La aceasta contribuie şi migraţiile slovacilor şi a polonezilor, în special cele ale goralilor din Czadec care din sec. XVI şi până la jumătatea sec. XX au trasat un mare cerc migrator, cum scria cunoscutul cercetător al istoriei goralilor, Marian Gotkiewicz. Căci aşa poate fi numită migraţia goralilor, între aceştia şi a locuitorilor satului Poiana Micului (Pojana Mikuli), de când, ca fugari din Silezia şi Małopolska, au ajuns în împrejurimile regiunii Czadec, iar apoi, la confluenţa sec. XVIII şi XIX, au pornit după după pâine în Bucovina austriacă, ajungând în 1803 la Cernăuţi şi în împrejurimile acestuia.

Unul din satele în care s-au aşezat atunci a fost Stara Huta. În anul 1942, 40 de familii de gorali din Stara Huta (Huta Veche) au întemeiat, împreună cu nemţii proveniţi de pe teritoriul ceh, un sat nou, Poiana Micului (denumirea vine de la proprietarul român al acelui pământ, care era mic de statură).

Din 1834 exista deja Soloneţu Nou (goralii din Hliboca), iar din 1835 Pleşa (goralii din Caliceanca, lângă Cernăuţi, Stara Huta, Tereblecea).

În anii 1895-1896, câteva zeci de familii de gorali din Poiana au emigrat în Bosnia, de unde, în anii 1923-1924, o parte dintre ei au emigrat în Brazilia.

În anul 1940, la ordinul autorităţilor celui de al III-lea Reich, locuitorii de origine nemţească, au părăsit Poiana. Au rămas 930 de persoane. Pe fronturile celui de-al doilea război mondial au pierit 20 dintre ei.

În mai 1944, după incendierea Poienii, 87 de familii (419 persoane) s-au strămutat în nord, la cunoştinţe şi rude din Tereblecea.

Există multe versiuni privitoare la motivele acestei acţiuni. Se pare că locuitorii urmau să fie ucişi sau arşi, dar, datorită intervenţiei ofiţerilor armatei române, populaţia a fost salvată de la soarta pregătită de armata germană. O parte din locuitorii Poienii s-au întors în sat în ianuarie 1945, după mutarea liniei frontului spre apus. Oamenii, întâmpinaţi doar de ruine, au început să construiască colibe, în care au supravieţuit acelei ierni tragice. Mulţi au murit din cauza tifosului, răcelii şi altor boli. Mureau, mai ales, copiii. Şi datorită acestei situaţii a început reîntoarcerea în Polonia. În noiembrie 1946 au plecat 77 persoane. În 2 martie 1947 au plecat 155 persoane. În 26 iunie 1947 au plecat 127 persoane. În al patrulea şi ultimul transport au plecat 63 persoane. În Cehoslovacia a plecat un singur transport în aprilie 1947, aproximativ 68 de familii.

În ciuda acestor plecări, viaţa în Poiana îşi continua cursul. Oamenii se ajutau reciproc în riricare de case noi. A fost construită şcoala nouă cu etaj, s-a înfiinţat consiliul comunal, un centru de sănătate, o prăvălie, vechea biserică a fost reparată.

Autorităţile comuniste îşi vedeau de ale lor, dar populaţia Poienii era prea călită casă se supună. În ciuda propagandei antibisericeşti, oamenii se adunau la biserică, copiii învăţau şi vorbeau limba polonă.

După război,în anii 1950-1960 preotul Iosif Tălmăcel a fost paroh. Nu vorbea polona, dar după un timp a învăţat să vorbească cu noi ca noi. La Poiana venea apoi preotul Szurgot, paroh şi apoi decan de Gura Humorului, care ţinea predica în limba plonă.

Dintre toţi preoţii, cel mai mult a fost paroh pr. Cazimir Cotolevici, înlocuit în 2003 de către preoţii formaţi în Polonia: mai întâi pr. Marius Bucevschi, apoi în 2005 pr. Alfons Zelionca. Din 2006 paroh este pr. Gabriel Bucur care cu tragere de inimă învaţă polona.

În anii 1990 câteva persoane au plecat şi s-au stabilit în Polonia, câteva în Germania; doi băieţi au devenit preoţi, iar câteva fete au decis să intre în viaţa monahală.

Dar cum este acum? Bine. În Poiana, spre deosebire de alte sate din Bucovina, se nasc mulţi copii, fapt pentru care, încă mulţi ani, vom aici noi şi urmaşii noştri. Pentru ei a luat fiinţă o nouă grădiniţă. În acest an a început şi construcţia noii şcoli, adaptată la nevoile copiilor, cu sprijinul autorităţilor din Polonia. De asemenea s-a terminat construcţia noii Case Polone (Dom Polski) pe locul vechiului Cămin Cultural. Aici activează ansamblul folcloric Mała Pojana.