Spitalul de Urgență Floreasca este primul spital de urgenţă din România, situat în prezent în sectorul 1 al municipiului Bucureşti. Spitalul este înfiinţat la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici şi a lui Constantin Deculescu, secretarul general al Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, în 1934, din dorinţa de a avea un spital pregătit să preia la orice oră pacienţii aduşi de Societatea de Salvare, titulatura sub care funcţiona în acea vreme serviciul de ambulanţă al Bucureştiului. În clădirea actuală din Calea Florească, Spitalul de Urgenţă funcţionează din anul 1949. Spitalul este şi un centru cu tradiţie în învăţământul universitar şi postuniversitar.

Istoric

În anul 1906 Nicolae Minovici înfiinţează primul serviciu public de ambulanţă din România, Societatea de Salvare. La scurt după înfiinţarea serviciului, Nicolae Minovici, realizează că sistemul de sănătate românesc are nevoie de un spital specific care să fie pregătit astfel încât să poată prelua pacienţii aduşi de amulanţele serviciului public.

În data de 6 octombrie 1933, prin decizia Ministerului Sănătăţii nr 68920, spitalul de urgenţă este înfiinţat de drept, coordonatorul acestui nucleu nou creat fiind medicul Iacob Iacobovici. Spitalul îşi începe funcţionarea efectivă din decembrie 1933, iar inaugurarea oficială, în prezenţa oficialităţilor statului, are loc abia în 5 mai 1934.

Situat inițial pe malul Dâmboviţei, spitalul a fost finanţat din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici (ipotecarea casei personale), permitea îngrijirea tuturor bolnavilor indiferent de posibilitatea de a plăti serviciile medicale şi avea o secţie de chirugie cu 60 paturi. În acelaş an este înfiinţată în spital şi o secţie de toxicologie.

La 24 august 1944 clădirea spitalului de pe malul Dâmboviţei a fost distrusă de bombardamentele aviației germane. Spitalul a fost mutat în clădirea Sanatoriului Antoniu, aici fiind adăugate noi secții de terapie intensivă, toxicologie şi arşi. În această perioadă spitalul avea 150 de paturi.

În anul 1949 spitalul se mută într-o nouă locaţie, locaţie păstrată până în prezent, Calea Floreasca. La acea vreme spitalului i s-au adăugat noi secţii medicale, secţia de terapie intensivă, ortopedie şi boli interne. Numărul paturilor a crescut ajungând la 400.

Odată cu dezvoltarea Bucureştiului şi cu creşterea populaţiei capitalei, vechea clădire a spitaluilui s-a dovedit a fi insuficientă, astfel că în 1960 este adăugat un nou corp de clădire cu 7 etaje. În noua clădire a fost înfiinţată o clinică de chirurgie, formată din 3 secţii, o secţie de terapie intensivă şi un departament de gardă. În anul 1969 spitalul a juns la 600 de paturi.

În anul 1992 are loc o reorganizare a secţiilor spitalului şi înfiinţarea unor noi secţii, pentru a satisface cererea tot mai mare şi diversă de afecţiuni întâlnite în cazurile de urgenţă. Acum este înfiinţată o secţie distinctă de chirurgie, cu o unitate de terapie intensivă coronariană, o secţie de neurochirugie, una de chirurgie plastică şi reconstructivă şi altele de chirurgie vasculară şi cardiacă. Tot acum prin eforturile directorului spitalului dina cea vreme, dr. Alexandru Bucur este dezvoltată secţia de toxicologie şi se creează una nouă de gastroenterologie.

La nivelul anului 2006 spitalul dispunea de 760 de paturi.

continuarea in pagina urmatoare ...