Metroul bucureştean este un sistem de Metrou care deserveşte capitala României, Bucureşti. Reţeaua este administrată de compania Metrorex şi este printre cele mai folosite sisteme de transport în comun din România, transportând peste 650.000 de călători zilnic.

Reţeaua de Metrou din Bucureşti este mai mare decât reţelele similare din Praga, Amsterdam sau Budapesta.

Istorie

Primele planuri pentru un Metrou în Bucureşti datează de la sfârşitul anilor 1930, o dată cu planurile de modernizare ale oraşului. În 1938, autorităţile locale au însărcinat S.A. Metropolitanul cu proiectarea şi construcţia reţelei de transport subteran, urmând ca inaugurarea să aibă loc în martie 1941. Datorită celui de-al doilea război mondial, urmată de instalarea comuniştilor la putere, planurile au fost abandonate.

În 1970, reţeaua de transport în comun (numită atunci ITB) nu mai făcea faţă dezvoltării urbane foarte rapide, deşi reţeaua era una din cele mai mari din Europa. A fost organizată o comisie, care a ajuns la concluzia că singura soluţie este o reţea subterană de transport - viitorul Metrou. Metroul este considerat unul din puţinele rezultate pozitive ale planificării urbane desfăşurate de Partidul Comunist.

Reţeaua nu a fost proiectată în stilul celorlalte reţele din Europa de Est. În primul rând, staţiile de pe liniile iniţiale erau mai moderne, cu un aspect simplu, fără mozaicuri şi alte ornamente. Obiectivul principal a staţiilor era Viteza de trecere şi modernitatea. În al doilea rând, toate trenurile au fost fabricate în România, nefiind făcute după modelul sovietic folosit în celelalte state ale blocului estic. Fiecare staţie avea o culoare predominantă (multe erau alb-gri - Unirii 2, Universitate, Politehnica, Armata Poporului, dar şi albastru deschis - Obor şi Gara de Nord, portocaliu - Tineretului şi altele), un design diferit şi volum mare. Cu toate acestea, multe staţii sunt întunecate, datorită politicii de economisire a energiei de la sfârşitul anilor 80. Modernizările succesive nu au reparat decât parţial această problemă.

Prima linie, M1, a fost inaugurată pe 16 noiembrie 1979, între Timpuri Noi şi Semănătoarea. Lungimea liniei era de 8,63 km şi avea 6 staţii. După aceasta, au fost deschise în ordine următoarele segmente:

• 28 decembrie 1981: M1 Timpuri Noi - Republica; 10,1 km, 6 staţii

• 19 august 1983: M1 (în prezent M3) Linia derivată Eroilor - Industriilor; 8,63 km, 5 staţii. Staţia Gorjului a fost deschisă în 1991

• 22 decembrie 1984: M1 Semănătoarea - Crângaşi; 0,97 km, 1 staţie

• 24 ianuarie 1986: M2 Piaţa Unirii 2 - Depoul I.M.G.B.; 9,96 km, 8 staţii

• 25 octombrie 1987: M2 Piaţa Unirii 2 - Pipera; 8,72 km, 6 staţii

• 25 decembrie 1987: M1 Crângaşi - Gara de Nord 1; 2,83 km, 2 staţii. Staţia Basarab a fost adăugată ulterior

• 17 august 1989: M3 (în prezent M1) Gara de Nord 1 - Dristor 2; 7,8 km, 6 staţii

• 15 ianuarie 1990: M1 Republica - Pantelimon; 1,43 km, 1 staţie

• 1 martie 2000: M4 Gara de Nord 2 - 1 Mai; 3,6 km, 4 staţii

• 19 noiembrie 2008: M3 Nicolae Grigorescu 2 - Linia de Centură; 4,75 km, 4 staţii

Staţiile mari, ce asigură legătura între diferitele magistrale poartă nume diferite (de exemplu Victoriei 1 şi Victoriei 2). Pe harta oficială a reţelei, ele sunt desenate ca două staţii diferite, cu o legătură între ele, deşi în practică este vorba de o singură staţie cu peroane la nivele diferite. Există totuşi şi o excepţie: Gara de Nord 1 şi Gara de Nord 2 sunt două staţii distincte. Pentru a trece din una în cealaltă, călătorii trebuie să iasă din reţea şi să plătească un alt bilet. Din acest motiv, Staţia Basarab este folosită pentru a face legătura între magistralele 1 şi 4.

De la Nicolae Grigorescu, o linie secundară (prelungirea Magistralei 3 Industriilor-Eroilor) spre est până la Şoseaua de Centură a fost inaugurată la 19 noiembrie 2008, cu următoarele staţii:

• 1 Decembrie 1918

• Nicolae Teclu

• Anghel Saligny

continuarea in pagina urmatoare ...