Calea Victoriei este una din cele mai importante artere situată în centrul Bucureştiului. Se întinde din Piaţa Victoriei până în Piaţa Naţiunile Unite şi are o lungime de 2.700 de metri.

Istoric

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din bucata dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către Biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional).

Drumul, rezultat din unirea Drumul Braşovului cu Uliţa Mare spre Sărindar, a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului, Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi.

Noua arteră devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.

La începutul secolului al XVIII-lea, strada era luminată cu „şomoioage îmbibate cu păcură sau răşină”, în timpul domnitorului Grigore Ghica se pavează cu piatră iar în 1882 au apărut primele instalaţii electrice din Bucureşti, în faţa Palatului Regal de pe Calea Victoriei.

Deşi construcţiile ridicate pe această stradă au apărut de-a lungul timpului, inegale ca mărime şi cu stiluri diferite, creeză un tot mai puţin fericit din punct de vedere urbanistic şi arhitectonic, artera devine din ce în ce mai importantă pentru Bucureşti începând din secolul al XIX când devine stradă domnească.

După ce la 8 octombrie 1878, armata română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoşoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.

În perioada comunistă artera îşi păstrează numele primit în 1878, şi devine sursă de inspiraţie pentru regimul comunist în construirea unei noi artere (1980), atât ca nume, dar şi ca însemnătate, numită Calea Victoriei Socialismului.

continuarea in pagina urmatoare ...