Râul Ialomiţa izvorăşte din Carpaţii Meridionali (Munţii Bucegi) şi îşi desfăşoara albia pe o lungime de 400 km , având o reţea hidrografică codificată de 3.131 km şi îşi adună apele dintr-un bazin de recepţie de 9431 km² situat în partea de sud a ţării, orientarea generala a râului fiind iniţial NV-SE, apoi V-E. Limita bazinului hidrografic Ialomiţa, în zona superioară (cumpăna apelor) o constituie crestele masivelor muntoase Leota, Bucegi, Clăbucet şi Ciucaş din Carpaţii Meridionali şi dealurile subcarpatice. În zona inferioară, delimitarea bazinului hidrografic Ialomiţa este realizată la vest şi sud de înălţimile din Câmpia Vlăsiei şi Moştiştea, iar spre nord de culmea Istriţei şi slabele denivelări din Câmpia Bărăganului.

Reţeaua hidrografică a râului Ialomiţa se caracterizează prin regimuri de scurgere variate : permanent - caracteristic râurilor de munte ; semipermanent sau temporar - pentru râurile din zona de câmpie. Afluenţii principali ai Ialomiţei sunt:

• Prahova (176 km/3150 km² )

• Cricovul Sărat (80 km/609 km²)

• Cricovul Dulce (69 km/579 km²).

Ialomiţa este afluent de ordinul I (de stânga) al Dunării.

Suprafaţa totală a lacurilor naturale din bazinul hidrografic Ialomiţa este de 1.982 ha, principalele lacuri fiind Amara, Fundata, Iezer şi Bentu.

Bazinul hidrografic Ialomiţa cuprinde părţi din judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Ilfov şi se învecinează cu bazinele hidrografice de ordinul I: Olt, Siret, Argeş şi Dunăre.