Este un municipiu situat în inima Câmpiei Române, în judeţul Teleorman, Muntenia, România. Este una din cele mai vechi aşezări urbane româneşti, fiind cunoscută incă din perioada daco -romană si evidenţiată pe hărţile lui Ptolemeu, cu numele de Pirum. Ulterior, oraşul se va regăsi in documentele vechi sub numele de RUSSENART.

Istorie

Există mai multe variante privitoare la originea numelui municipiului Roşiorii de Vede din zilele noastre (cunoscut în trecut mai ales ca Russenart, Ruşi sau Ruşii de Vede).

Înainte de întemeierea celui de-al doilea ţarat vlaho-bulgar, cetatea Cerven (Roşu) – situată pe o stâncă uriaşă de pe râul Lomul Negru, la aprox. 30 km. sud de Giurgiu, în actuala Bulgarie - a fost centrul uneia dintre „împărăţiile” valahe, aflate în vâltoarea multor prefaceri statale şi a migraţiilor; într-o permanentă dispută, inegală însă, cu imperialii bizantinii. Oraşul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare aşezare dintre Dunăre şi Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetăţii - Împăratul Roşu (Cerven în slavă). Acesta, pentru a sfida Ţarigradul, se purta in mantie roşie; roşul - purpura - fiind însemnul puterii împăratului bizantin. După răscoala Asăneştilor împotriva imperialilor (1186), Ioan Asan I (unul dintre cei trei fraţi vlahi conducători ai răscoalei) s-a căsătorit cu Măria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea va intra în componenţa noului ţarat. Numele Măriei mai este redat în unele scrieri slavone prin Moria. Ioan Asan şi toţi cei care îi vor urma la domnie, în Tîrnovo, până la sfârşitul împărăţiei vlaho-bulgare, vor purta nu doar cizme şi tunică de culoare roşie, asemenea împăraţilor romei, ci mantia roşie a tatălui Măriei, împăratul de la Cerven, după cum se poate vedea şi în Evangheliarul ţarului Ioan Alexandru, ginerele lui Basarab I. Într-o scriere apocrifă slavă, din secolul al 11-lea, - „Povestire despre proorocul Isaia”- se spune că această vestită cetate a tracilor ar fi fost rezidită de către împăratul Ghega, poreclit Otdelean (cel cu ţară aparte, în traducere), iar Sinodiconul lui Borilă face pomenire de trei mitropoliţi ai Cervenului. Din 1965, de când se sapă organizat la cetatea Împăratului Roşu, a început să prindă contur o adevărată capitală valahă uitată: ruinele a două mitropolii, a 15 biserici, a zeci de palate, străzi şi fortificaţii nesfârşite. În 1388, Cervenul este cucerit de către turci, prin incendiere, după cum grăieşte cronica lui Mehmed Neşri. Lipsită de apă, cetatea de pe stâncă va arde asemenea unei uriaşe torţe, zile şi nopţi la rând, sub privirile pline de resemnare ale sutelor de călugări din sihăstria ctitorită odinioară de Roşu Împărat în „craterul” de la Ivanovo, din apropiere. Mulţi dintre locuitorii oraşului însă, de foarte mulţi ani, porniseră în bejanie, temându-se de continua ameninţare otomană ( Cervenul mai fusese incendiat în două rânduri, la scurte intervale). În special negustorii şi meşteşugarii vor căuta locuri mai sigure. După unele izvoare, o parte din aceştia se vor aşeza lângă vechea cetate Sexaginta Prista, denumind noua aşezare Ruşi( sosiţi din cetatea lui Roşu), astăzi Ruse; alţii vor merge mai departe, la nord de Dunăre, stabilindu-se într-un mic târg de pe râul Vedea care, în scurtă vreme, va cunoaşte o ascensiune rapidă şi va prelua numele lor - Ruşii de Vede.

Pe hărţile lui Ptolemeu era cunoscut un oraş traco-dacic sub denumirea latină, de Pirum, adică Târgul Perelor. Odată cu trecerea primelor valuri migratoare de bulgari pe aceste meleaguri (din care o parte aveau să se stabilească şi în acest ţinut şi să fie asimilate de populaţia locală), aceştia vor fi tradus şi utilizat în limba lor denumirea de Pirum Târgul Perelor, rezultând cuvântul Kruşe sau Kruşi. Ulterior, pentru că acest cuvânt era mai greu de pronunţat de populaţia locală, în mare parte romanizată, cu care bulgarii intraseră în legătură, va fi pierdut prima consoana „K”, rămânând Ruşi. Prima menţiune documentară clară a oraşului este făcută însă în anul 1385, când doi cunoscuţi pelegrini germani Peter Sparnau şi Urlich von Tennstadt, în drumul de întoarcere de la Ierusalim, au făcut un popas la Russenart, şi au scris despre acest oraş în jurnalul lor de călătorie. Traducând pluralul de la „Ruşi” în limba germană, rezulta cuvântul Russen, la care pelegrinii germani au adăugat sufixul „art”, reprezentând primele litere ale cetătii fortificaţiei Arcinna sau Artina de pe Limes Transalutanus (Valul lui Traian), menită a apăra oraşul ce se dezvoltase între dealul de la apus (parte a limesului) şi „Apa Vânătă” Vedea.

A doua menţiune documentară este la 1394, odată cu împărţire administrativă a ţării, realizată în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când devine reşedinţa judeţului Teleorman, statut de care oraşul se va bucura mai bine de 400 de ani. În acest răstimp, Russenartul (sau „Ruşii de Vede”, cum i se mai spunea în secolele trecute) este participant activ la toate marile evenimente din istoria frământată a poporului român.

Cronologie

• Oraşul se află aşezat peste fundaţiile unui castru roman care făcea parte din Limes Transalutanus (sec.III.en).

• Prima atestare scrisă se află în intinerariul pelerinilor germani Peter Spornau şi Ulrich von Tennstöndt din 1385 “De la Sistor am mers la Russenart” (Rusii de Vede).

• Cea dintâi menţiune într-un izvor intern, se găseşte în hrisovul dat de Neagoe Basarab mănăstirii Cutlumuz de la Athos (1512-1513). Sunt menţionate asezările Sârbii şi Ruşii.

• Prima consemnare a numelui complet sub forma “Ruşii de Vede” se află în actul emis de Radu de la Afumaţi la 18 mai 1526.

• În sec. XVI devine căpitănie pentru corpul călăraşilor.

Era deja reşedinţă judeţului Teleorman.

Cezar Bolliac afirmă că Mihai Viteazul a dăruit moşia Ruşii de Vede călăraşilor săi de acolo.

• În 1689 este găzduit la Ruşii de Vede, Constantin Vodă Brîncoveanu aflat în conflict cu generalul imperial Heissller.

• În sec. XVIII oraşul este consemnat în hărţile europene ca reşedintă judeţeană (''Harta d'Hongrie de la Transilvanie de 6 de L'isbe-20 mai 1717). Harta franceză din 1743 intitulată le Royanme de Hangrie, harta lui Rizzi Zanani, Principati de Moldavia e Valachia din 1782 sub forma Rusa.

• În sec. XVIII a fost închinată mănăstirii Sf. Spiridon Nou din Bucureşti de către Alexandru Scarlat Ghica, ctitorul acestei mănăstiri.

Au fost emise acte de închinare la 2 iunie 1768 şi 15 ianuarie 1769.

În urma acestei măsuri abuzive va începe o lungă luptă a roşiorenilor contra egumenilor mănăstirii care va dura până în 1864.

• Judeţul Teleorman beneficia încă din sec.XVIII de un oraş Ruşi şi două târguri: Zimnicea şi Mavrodin. Toate trei erau pe moşii închinate sau boereşti. Deci nu era nici un centru urban liber.

• În 1819 judeţul Teleorman avea 10 (zece) plăşi împărţite în trei categorii.

• * plăşi “ce se socotiră în mai bună stare”: Vedea, Mijlocul de Sus, Mijlocul de Jos, Târgul şi Teleormanul;

• * Cotmeana, Mărginea de Sus şi Mărginea de Jos ;

• * “cu totul năpăstuite”: Teleormanul de Sus şi Teleormanul de Mijloc

• În anul 1821 oraşul Ruşii de Vede era transformat de Tudor Vladimirescu în punct de supraveghere a mişcării turcilor la Dunăre.

Este ocupat definitiv şi incendiat de turci.

• Prin tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 s-a îndepărtat monopolul turcesc asupra comerţului şi s-au amplificat legăturile pe Dunare.

Ca urmare a crescut rolul oraşelor porturi.

Pentru curmarea epidemiilor s-au infiinţat carantine pe Dunare în judeţul Teleorman la Zimnicea.

• În 1831 Ruşii de Vede era singurul oraş al judeţului.

Aici se practicau 20 de meserii în care lucrau 193 de persoane.În oraş işi desfăşurau activitatea 42 bacari,17 cojocari,17 cismari,15 căldărari,14 boiangii, etc.

• Pe exerciţiul financiar 1833-1834, Ruşii de Vede înscrie la venituri cifra de 13.298,72 lei, în timp ce Zimnicea asigură 8553 lei, iar Mavrodinul 5584,48 lei.

• În 1834 iulie 1, infiinţarea oraşului Alexandria pe moşia Bacaeanca

• În 1835 oraşul Ruşii de Vede, avea 669 gospodării, fiind al optelea oraş al Tării Romaneşti.

• Judeţul Teleorman avea în 1835 un număr de 230 aşezări, cele mai mari fiind Mogoşoaia (224 gospodării), Belitori (215), Gavanesti (178) etc.

Locuitorii din Măgurele fac repetate cereri de Divan pentru a li se permite înfiinţarea unui oraş liber în cadrul judeţului Olt din care făceau parte.

• În 1835 este elaborat “Proiectul pentru mutarea oraşului Slatina la Turnu în judeţul Olt”, aprobat de Sfatul Administrativ Extraordinar din 18 decembrie 1835.

• 1836 iulie, este trimis Domnitorului un protest din partea locuitorilor Slatinei, semnat de peste 120 de persoane.

• 1837 19 martie, este intocmită “Dela pentru mutarea tahturilor (instituţiilor judeţene) acârmuirilor Teleorman la Zimnicea şi Olt la Turnu”.

Hotărârea este luată prin decizia Departamentului Treburilor din 1454 şi respectiv 1455 (cea pentru Teleorman).

• 1837 aprilie – mutarea provizorie a capitalei judeţului Teleorman la Zimnicea.

• 1838 reordonarea localitaţilor ţării prin care judeţul Teleorman pierde 55 sate şi dobândeşte 12 localităţi de la Olt, printre care şi noul oraş liber Turnu.

Tot în 1838 se elaborează “Proiectul pentru găzduirea reşedinţei Teleormanului la slobodul oraş Turnu”. Este aprobat de domnitorul Alexandru Ghica la 17 iulie 1838.

Locuitorii oraşului Turnu proveneau din 13 localităţi: Magurele 68, Flamînda 19, Odae 13, Caracal 6, Bucureşti 5, Alexandria 2, Ruşi 1, etc.

• 1840 aprilie 28 “Dela atingătoare da hrisovul domnesc al oraşului Alexandria din judeţul Teleorman” în care se explica modul în care a fost alcătuit începând din 1834, noul oraş liber.

continuarea in pagina urmatoare ...