Cetatea Mikó (Piaţa Cetăţii nr. 2.). Împreună cu rămăşiţele şanţului de apărare este declarat monument conform Registrului monumentelor judeţului Harghita (1992). Cel mai important monument al oraşului, aflat în centrul administrativ vechi al oraşului, pe teritoriul satului de odinioară "Martonfalva", pe prima terasă a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. În curtea interioară a cetăţii se ţin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construită între 1623-1631 în stil neorenascentist de către contele Hidvégi Mikó Ferenc, căpitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor şi Casinului, membru în Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor. Din 1659 este proprietatea lui Petki István. Construcţia de 75x70 m a fost terminată în anii 1630. Cetatea care a avut statut de cetate de graniţă a avut un rol important în apărarea Transilvaniei împotriva trupelor inamice care pătrundeau prin Pasul Ghimeşului. Din caracteristicile constructive ale cetăţii susţin teoria, conform căreia planul castelului a fost elaborat de către unul din inginerii italieni care în perioada respectivă au construit mai multe fortificaţii, foarte probabil Giacomo Resti, arhitectul principelui Bethlen.

Cetatea a fost reconstruită între 1714-1716 de către contele Stephan Steinville generalul-inginer în armata imperială. După reconstrucţia propriu-zisă a fost refăcută şi sistemul exterior, format din şanţuri de apărare şi fortificaţii exterioare, terminate în 1732. Fotocopia planului fortificaţiei reconstruite, ridicată în anul 1735 de către cartograful şi inginerul Johann Conrad von Weiss, colonel în armata imperială este expus în cetate. Din anul 1728 franciscanii din Şumuleu au ţinut în mod regulat slujbe în capela aranjată în bastionul de sud-vest al cetăţii. După reconstrucţie, cetatea a fost folosită ca şi cazarmă, până la organizarea forţată a trupelor de grăniceri în 1764 pentru trupele imperiale, apoi până la 1849 a fost cazarma trupelor de grăniceri. În timpul revoluţiei din 1848-49 a fost sediul trupelor revoluţionare ale lui Gál Sándor, după revoluţie a fost cazarma trupelor imperiale, din 1873 a fost predată armatei maghiare.

Restaurat în 1970, este sediul Muzeului judeţean, transformat ulterior în Muzeul Secuiesc al Ciucului. În anul 1969 au fost înfiinţată în grădina din spatele cetăţii un muzeu al satului din construcţiile (porţi secuieşti, case ţărăneşti şi dependinţe) caracteristice din bazinul Ciucului. Muzeul are o colecţie bogată de istorie locală, ştiinţele naturii, artă populară, meşteşuguri populare, artă bisericească, tipărituri vechi, arte plastice din care sunt organizate expoziţii permanente şi în fiecare lună sunt organizate expoziţii ocazionale noi.