Dâmboviţa este un judeţ în regiunea Muntenia din România, cu reşedinţa la Târgovişte (populaţia oraşului: 89.000).

Geografie

Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de (1,7 % din suprafaţa ţării). Este situat în partea central-sudică a ţării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa.

Judeţele vecine sunt:

• Braşov la nord;

• Prahova la est;

• Ilfov la sud-est;

• Giurgiu la sud;

• Teleorman la sud-vest;

• Argeş la vest.

Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 m) din Munţii Bucegi, iar cea minimă de cca , în Câmpia Titu. Unităţile administrative componente ale judeţului sunt: 2 municipii, 5 oraşe şi 81 de comune cu 361 sate.

Relief

Teritoriul este dispus în trei trepte de Relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferenţă de nivel de cca. 2400 m; acestea sunt alcătuite din munţi (9 %), dealuri (41 %) şi câmpii (50 %).

Etajat de la câmpia joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munţilor Bucegi, relieful judeţului Dâmboviţa prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de Relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât şi a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea şi evoluţia lor.

Cea mai veche şi mai înaltă Unitate de Relief, situată în partea de nord a judeţului, este formată de munţii Leaota şi Bucegi. Primul masiv,fiind alcătuit din şisturi cristaline, se deosebeşte ca morfologie de Munţii Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile şi conglomeratele.

Subcarpaţii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de Relief şi ocupă 23% din suprafaţa judeţului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiţi din depozite paleogene la nord şi neogene la sud. Aproape toată gama formaţiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale şi anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare şi de eroziune torenţială, care scot din circuitul agricol suprafeţe apreciabile de teren.

Piemontul Cândeşti constituie o treaptă de Relief care se deosebeşte prin alcătuirea geologică, tectonică şi morfologică atât de Subcarpaţi, cât şi de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, uşor înclinate spre sud şi fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrişuri.

Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafaţa judeţului, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de Relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lăţimea şi gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unităţi. Din forajele existente se constată prezenţa unei cuverturi de pietrişuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiţii specifice de climă şi vegetaţie, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din judeţ.

Munţii

Unitatea montană carpatică, situată în partea de nord, cuprinde două masive – Leaota şi Bucegi - complet diferite ca structură geologică şi înfăţişare.

Masivul Leaota este alcătuit predominant din şisturi cristaline cu pante domoale şi culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoţite de versanţi cu înclinare moderată, având înălţimile cele mai mari în Vârful Leaota: 2133 m.

Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii şi conglomerate şi numai parţial din calcare, are înălţimi frecvente peste 2000 m: Vârful Omu - 2505 m, vârful Doamnele - 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidenţă flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanţa de gresii, marne şi conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat apariţia prin dezagregare şi eroziune diferenţială, a unui Relief rezidual de turnuri şi coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele şi Sfinxul .

În bazinul superior al Ialomiţei domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Ţapului), doline, chei (Horoabele, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peşteri (Ialomiţei). Relieful structural este evidenţiat prin suprafeţele structurale, abrupturi, brine şi poliţe structurale. În bazinul superior al Ialomiţei sunt localizate,de asemenea, numeroase urme ale glaciaţiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turce şi de la obârşia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.

Dealurile

Subcarpaţii Ialomiţei formează treapta colinară înaltă ce constituie partea central-nordică a judeţului. Sunt alcătuiţi dintr-o asociere de dealuri şi depresiuni, acestea din urmă fiind generate de eroziunea diferenţială şi dispuse în lungul văilor principale.

Un prim aliniament îl formează Subcarpaţii interni, alcătuiţi din fliş cretacic şi paleogen, în care se dezvoltă pinteni prelungi cu înălţimi de 800-900 m, situaţi la baza masivelor Bucegi şi Leaota. În lungul văilor apar primele depresiuni de contact : Moroieni-Pietroşiţa pe Ialomiţa şi Runcu pe Ialomicioara.

Spre sud se află o succesiune de dealuri şi depresiuni : Dl. Micloşanilor (800 m), Dealul Mare, Dl. Platul Sârnei, Depr. Bărbuleţu-Râul Alb şi Depr. Bezdead. Alternanţa gresiilor, marnelor şi argilelor puternic cutate, a sinclinalelor şi anticlinalelor fac ca eroziunea să fie intensă, procesele de versant foarte active : în lungul principalelor văi apare un nou uluc depresionar: Voineşti-Aluniş-Vulcana-Pucioasa-Vişineşti-Sultanu-Valea Lungă.

Subcarpaţii externi, formaţi din depozite miopliocene, mai puţin dure, formează o treaptă mai coborâtă şi relativ mai uniformă de unde şi denumirea frecventă de plaiuri (Plaiul Măgurei, Plaiul Cărpiniş etc ). Sinclinalele şi anticlinalele sunt acoperite de o cuvertură groasă de pietrişuri şi nisipuri în care apele au sculptat un şir de depresiuni (Doiceşti, Ocniţa, Iedera-Moreni). Faţă de zona de câmpie din sud, dealurile subcarpatice se termină prin denivelări de 40-60 m, întrerupte în dreptul văilor mari de golfuri de câmpie care pătrund printre acestea.

Piemontul Cândeşti, situat la vest de valea Dâmboviţei, formează treapta colinară mai joasă (300-550 m) ce intră în alcătuirea teritoriului judeţului Dâmboviţa. Este reprezentant doar prin platoul interfluvial, uşor înclinat, dintre culoarele depresionare ale văilor Dâmboviţa şi Potopu.

Câmpiile

Câmpia Română ocupă cca jumătate din suprafaţa judeţului . Ea este reprezentată prin câmpia înaltă a Dâmboviţei şi Ialomiţei şi prin câmpia de subsidenţă a Titului. Câmpia înaltă este alcătuită din câteva prelungiri, sub formă de pinteni, ale Piemontului Cândeşti (Câmpia Picior de Munte, la vest de Dâmboviţa) sau a unor fragmente de Piemont (Pintenul Măgurii, la est de Ialomiţa) din Câmpia Târgoviştei, rezultată din unirea conurilor piemontane ale Dâmboviţei şi Ialomiţei şi din Câmpia Cricovului.

Câmpia de subsidenţă a Titului este formată din câmpuri interfluviale înguste, separate de văi cu albii instabile, cu zone de înmlăştinare şi cu numeroase albii părăsite. Caracterul esenţial este dat de faptul că luncile au o lăţime foarte mare, devenind uneori comune pentru două râuri vecine (lunca Argeş-Sabar).

La sud-vest de Argeş, câmpia se înalţă mai mult faţă de văile care o drenează, urmând o înclinare nord-vest – sud-est, relativ similară cu cea a piemontului pe care de fapt câmpia îl continuă; este o porţiune din Câmpia Găvanu – Burdea.

continuarea in pagina urmatoare ...