|
Destinatii Turistice
Fa-ti vacanta in Romania
|
Muntenia este o regiune Istorică din sudul României. Limitele sale sunt: la nord munţii Carpaţi (care o delimitează de Transilvania), la vest râul Olt (care o separă de Oltenia), la sud şi est fluviul Dunărea (care o delimitează de Bulgaria şi Dobrogea), iar la nord-est râurile Milcov, Putna şi Siret (dincolo de care se află Moldova).
Are în componenţă actualele judeţe şi unităţi administrative: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman (fără comuna Islaz), Municipiul Bucureşti. De asemenea, segmentele situate de est de râul Olt din judeţele Vâlcea şi Olt, precum şi sudul judeţului Vrancea (la sud de Milcov) fac parte din regiunea Istorică Muntenia.
Cele mai importante oraşe în această regiune sunt Bucureşti, Alexandria, Brăila, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Piteşti, Ploieşti, Slatina, Slobozia şi Târgovişte.
Principalele ape curgătoare care străbat această regiune sunt Dunărea, precum şi unii afluenţi direcţi ale acesteia: Olt, Vedea, Argeş, Călmăţui (în judeţul Brăila şi judeţul Teleorman), Ialomiţa şi Siret.
continuarea in pagina urmatoare ...