|
Destinatii Turistice
Fa-ti vacanta in Romania
|
Este o grădină publică în oraşul Vaslui, situată în capătul unei vechi alei - strada Mihail Kogălniceanu.
Realizarea acestui parc este legată de numele fostului primar al Vasluiului, generalul Constantin Răşcanu.
Aleea principală a parcului este străjuită de statuile lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă. Nostalgia zilelor de altădată este amintită de prezenţa foişorului, unde, înainte de anul 1989, diferite formaţii din judeţ obişnuiau să susţină recitaluri de fanfară. Muzica de fanfară continuă să răsune şi astăzi, dar pe o estradă construită recent, în anul 2004. În 2006 a suferit importante modificări de imagine, continuând seria de cosmetizări din ultimii ani şi de plantări (în special platan).