Muzeul Banatului este un muzeu din Timişoara cu sediul central în Castelul Huniade. A fost înfiinţat în 1872, sub numele de "Soietatea de Istorie şi Arheologie". Adăposteşte cea mai importantă colecţie de obiecte arheologice din Banat. La parter, găzduieşte Sanctuarul Neolitic de la Parţa, un monument unic în Europa. Muzeul cuprinde Secţia de istorie, Secţia de Arheologie, Secţia de Etnografie şi Secţia de Şiinţele Naturii. Muzeul are şi un Laborator de restaurare şi conservare a obiectelor din patrimoniul cultural şi istoric. În 1 ianuarie 2006, Secţia de Artă s-a transformat în Muzeul de Artă Timişoara.

Istorie
În urma constituirii în 25 iulie 1872 a Societăţii de Istorie şi Arheologie din Banat, din initiativa lui Ormós Zsigmond s-au pus bazele Muzeului Banatului, acesta donand o mare parte a obiectelor din colectiile personale noului muzeu. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad. Obiectele muzeului au provenit din donaţii, descoperiri arheologice întâmplătoare şi achiziţii.

În anul 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiş, Ormós Zsigmond Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellaner, pe stada Lonovics, sediu al muzeului până în perioada interbelică.

Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public a avut loc în anul 1877. În această perioadă patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate.

În anul 1879 s-a înfiinţat o Societate muzeală aparte, care urma să se ocupe în exclusivitate de activitatea Muzeului Banatului. Această nouă societate culturală s-a unificat în anul 1884 cu Societatea de Istorie şi Arhelogie, luând fiinţă astfel Societatea Muzeală de Istorie şi Arheologie.

Din anul 1887 clădirea Wellaner intră în reparaţii generale, lucrări care au durat mai mulţi ani, patrimoniul Muzeului Banatului fiind adăpostit în tot acest timp în clădirea vechii prefecturi. În anul 1888 a fost terminată ridicarea Palatului muzeal (azi Biblioteca Academiei Române, filiala Timişoara), clădire care s-a dovedit de la început prea mică pentru a adăposti colecţiile Muzeului Banatului. În 1889 Muzeul Banatului a fost redeschis pentru public. La începutul ultimului deceniu al secolului XIX, muzeul avea următoarele colecţii: de arheologie şi istorie veche, pinacotecă, ştiinţele naturii, bibliotecă şi arhivă. În 1892 s-a decis constituirea unei secţii de artă decorativă. Anul 1893 a însemnat pentru secţia de istorie momentul declanşării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare.

În anul 1896 Muzeul Banatului a participat la expoziţia universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, câştigând o medalie de bronz şi o diplomă de mulţumire.

O activitate importantă în vederea organizării muzeului au avut-o Szentkláray Jenő, Berkeszi István Pontelly István, Patzner István, Deschán Achill sau Kabdebó Gergely.

Odată cu integrarea Banatului în cadrul statului naţional român (1 decembrie 1918) Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă.

O activitate importantă în vederea reorganizării muzeului a avut-o Emanuil Ungureanu, care a deţinut în anii interbelici funcţia de inspector cultural al oraşului Timişoara. Muzeul s-a confruntat în întreaga periodă interbelică cu lipsa spaţiului. Cu toate aceste greutăţi muzeul şi-a sporit colecţiile, un rol important în bunul mers al instituţiei avându-l Joachim Miloia, Dionisie Linţia, Aurel Ciupe, Marius Moga. Au fost cercetate bisericile de lemn din Banat, au avut loc săptămâni arheologice organizate ştiinţific (coordonate de către reputatul istoric Constantin Daicoviciu), s-au îmbogăţit colecţiile de naturale şi de artă prin intrarea în patrimoniul lor a unor piese foarte rare. În acelaşi timp Muzeul Banatului a participat la o serie de expoziţii organizate în ţară şi în străinătate.

Cel de-al doilea război mondial a îngreunat bunul mers al Muzeului Banatului. Evacuate din cauza bombardamentelor, multe dintre piesele Muzeului Banatului au fost furate de către trupele sovietice aflate în Timişoara (după ce în primul război mondial patrimoniul muzeal a avut de suferit de pe urma ocupaţiei militare sârbe şi a autorităţilor maghiare).

În anul 1948 Muzeul Banatului a fost transferat într-o clădire mai cuprinzătoare: Castelul Huniazilor. După anul 1950 colecţiile Muzeului Banatului s-au îmbogăţit cu piese muzeale valoroase.

Până în 01 ianaurie 2006 Muzeul Banatului Timişoara cuprindea următoarele secţii: Secţia de Istorie, Secţia de Ştiinţele Naturii, Secţia de Artă, Secţia de Etnografie, precum şi Laboratorul Zonal de Restaurare - Conservare, constituind o instituţie culturală de referinţă a Banatului. Din 01 ianuarie 2006 Secţia de Artă devine instituţie de sine stătătoare cu numele de "Muzeul de Artă Timişoara", primul director al noii instituţii fiind prof.univ.dr. Marcel Tolcea.

Din iulie 2006, Secţia de Etnografie a fost tranferată în cadrul Muzeului Satului Timişoara, ocazie cu care la direcţia Muzeului Satului a fost numit reputatul etnolog Andrei Milin, fostul şef al secţiei de Etnografie.

Secţia de Istorie

Muzeul de Istorie a fost constituit pe lângă Societatea de Istorie şi Arheologie (datată în 1872). De-a lungul anilor a funcţionat în diferite sedii, din anul 1947 aflându-se în Castelul Huniazilor. Parimoniul său este reprezentativ pentru provincia istorică cunoscută sub numele de Banatul Timişean, acoperind întreaga perioada de timp din preistorie şi până în prezent. Principalele sale colecţii sunt structurate pe domeniile:

    * arheologie
    * numismatică
    * memorialistică
    * cartografie
    * carte veche românească şi străină
    * geme şi camee
    * istorie.

Secţia de Arheologie

Constituirea în 1872 a Societăţii de Istorie şi Arheologie din Banat marchează începuturile Muzeului Banatului. Printre scopurile de atunci ale Societăţii consemnăm cercetarea trecutului istoric, înfiinţarea unui muzeu de istorie şi arheologie şi iniţierea unor săpături arheologice.

Primele obiecte muzeale provin din donaţii, descoperiri arheologice întâmplătoare şi achiziţii. Se cuvine să amintim marea donaţie de antichităţi din 1873 a generalului Anton Scudier constând în mai multe monumente epigrafice şi sculpturale romane şi feudale, provenind de la Titel (astăzi Iugoslavia). Monumente romane au fost aduse şi din Banat (Caransebeş, Orşova etc.). De-a lungul timpului, în patrimoniul muzeului au intrat, prin donaţii sau achiziţii, colecţii valoroase: Ormós, Pongracz, Cesnola etc.

În 1877 are loc deschiderea oficială a muzeului pentru public. Numărul pieselor arheologice creşte an de an; acest proces ia o mai mare amploare o dată cu declanşarea unor săpături arheologice sistematice (1893), ajungându-se în 1916 la peste 17.000 de obiecte. Revigorarea cercetărilor arheologice se petrece abia după al doilea război mondial, în special în anii '60, prin săpăturile întreprinse de specialiştii Muzeului Banatului. Menţionăm cercetările de la Tibiscum, Cruceni, Bobda, Hodoni, Parţa, Remetea Mare, Foeni. Astfel, numărul de obiecte arheologice a crescut vertiginos, ajungând în prezent la peste 350.000, incluzând piese din paleolitic până în epoca modernă, provenind în special din situri de pe teritoriul Banatului. În ultimii ani, temele de cercetare ale arheologilor secţiei de istorie vizează cu precădere probleme majore ale neoliticului, epocii bronzului, epocii fierului şi ale celei romane, ale epocii migraţiilor şi epocii medievale timpurii. O parte din obiectele muzeale ale colecţiilor sunt prezentate în cadrul următoarelelor expoziţii permanente (găzduite în 19 săli ale muzeului):

    * Paleoliticul şi epipaleoliticul
    * Neoliticul, Sanctuarul neolitic de la Parţa
    * Epoca bronzului
    * Epoca fierului (tracii de nord şi geto-dacii)
    * Epoca daco-romană (dacia romană, daco-romanitatea)
    * Perioada prefeudală şi medievală
    * Epoca modernă şi contemporană,

Secţia de Ştiinţele Naturii

Secţia de Ştiinţele Naturii este urmaşul direct al Societăţii de Ştiinţele Naturii din Timişoara (1873-1918), care a focalizat în jurul ei personalităţi de seamă ale Timişoarei de atunci, ca Dr. V. Szmolay, E. Merkl, Dr. L. Kuhn, Dr. L. Tökés, G. Czirbusz, Zs. Ormós şi alţii, precum şi personalităţi mondiale ale vremii, ca E. Holub şi alţii. Acum mai bine de 125 ani, Societatea de Ştiinţele Naturii şi-a propus cultivarea şi răspândirea tuturor domeniilor ştiinţelor naturii, în general, şi cercetarea condiţiilor naturale ale Banatului, în special. În acest scop a ţinut conferinţe de popularizare, a organizat excursii şi expediţii de colectare şi studiu în Banat, a înfiinţat Muzeul de Ştiinţele Naturii, o bibliotecă de specialitate, a editat buletinul Societăţii, Caiete de Ştiinţele Naturii, şi a intrat în legătură eu alte societăţi similare, prin corespondenţă, schimb de publicaţii şi vizite. Datorită efervescenţei activităţii cultural-ştiinţifice desfăşurate de Societatea de Ştiinţele Naturii din Timişoara s-a descoperit Banatul din punct de vedere naturalistic, s-au pus bazele unor colecţii ştiinţifice (muzeul, biblioteca), timişorenii au făcut cunoştinţă, printre primii, cu fonograful, microfonul, telegraful, ş.a., au folosit în mod public din 1882 telefonia (premieră naţională), iar din 12 noiembrie 1884 au iluminat străzile oraşului prin curent electric (premieră europeană), au avut un laborator de analiză a produselor alimentare şi a laptelui, o staţiune de meteorologie şi seismologie, şi multe altele, care au făcut ca, la sfârşitul secolului trecut, Timişoara să fie considerat un oraş european modern.

În perioada interbelică (1919-1945) colecţiile vechi ce s-au diminuat datorită spaţiilor inadecvate şi dăunătorilor specifici, au fost treptat înlocuite cu noile colecţii. Se construiesc primele expoziţii, iar noile modalităţi de expunere, în biogrupuri şi diorame, deschid o perioadă modernă a muzeologiei româneşti, ai cărei mentori spirituali şi principali organizatori au fost G. Antipa la Bucureşti şi D. Linţia la Timişoara. Dionisie Linţia (1880-1952), vânător, dermoplastician şi ornitolog erudit, a condus şi a construit Muzeul de Ştiinţele Naturii până la sfârşitul vieţii lui, a pus bazele celei mai mari colecţii de păsări autohtone din România, a întocmit primul catalog al acestei colecţii, a înfiinţat Staţiunea Ornitologică Jurilovca-Timişoara (prima staţiune ornitologică din ţară), a participat la organizarea Primului Congres al Naturaliştilor din România. De numele lui se leagă şi înfiinţarea Staţiunii Zoologice de la Sinaia, a Societăţii de vânătoare Hubertus, a Societăţii de pescuit Somnul din Timişoara, ş.a. Lucrarea sa, Păsările României, în 3 volume, este cartea de căpătâi a ornitologilor şi cuprinde toate datele ştiute în această specialitate până la el.

În 1954 Muzeul de Ştiinţele Naturii se mută în Castelul Huniade, etajul II, ca parte integrantă a Muzeului Bănăţean, mai târziu Muzeul Banatului Timişoara, unde fiinţează şi astăzi, cu o dinamică specifică a expoziţiilor. La aniversarea Muzeului, în 1973, inventarul Secţiei de Ştiinţele Naturii se compunea din peste 35.000 de piese muzeale, avea expoziţii temporare şi itinerante. Dintre cei care au desăvârşit această operă culturală inedită amintim pe E. Nadra, Dr. F. König, Dr. Dumitru Spătaru, Elena Stratul, C. Rişcuţia, ca specialişti, pe C. Borsicki, A. Rădulescu, I. Szaappanos, D. Dure, ca artişti plastici. În perioada 1984-1985 Secţia de Ştiinţele Naturii a fost demolată în proporţie de 80%, sub impulsul politic al vremii, iar depozite bine amenajate au fost mutate în locuri neadecvate.

Astăzi Secţia de Ştiinţele Naturii oferă vizitatorilor expoziţiile permanente "Flora şi fauna Banatului" (ultimul tronson documentar de micro şi macrodiorame ale muzeotehnicii româneşti), "Evoluţia omului" (reconstituire revizuită în 1997 după modelul iniţil din 1972), "Evoluţia vieţuitoarelor" (idem, sub formă de microdiorame, unicate naţionale) şi "Mineralogie" (comlpetare şi repunere selectivă în 1998 a materialului din expoziţia realizată în anul 1972). Refacerea circuitului de vizitare pe etajul II este un deziderat major în preocupările colectivului Secţiei. Secţia de Ştiinţele Naturii dispune de peste 50.000 de piese muzeale, repartizate pe baza criteriilor ştiinţifice în colecţii, dintre care cele mai semnificative sunt: Colecţia de roci şi minerale, Colecţia de paleontologie, Colecţia de plante presate (Herbarul), Colecţia de fluturi (Lepidoptere), Colecţia de gândaci (Coleoptere), Colecţia de moluşte exotice (Malacologie), Colecţia de păsări