Manastirea Cheia se afla la 61 km nord de Ploiesti, pe Valea Teleajenului, la o altitudine de 887 m, la poalele Muntilor Ciucas (Carpatii Orientali), intre paraiele Timpa si Cheita. Zona a fost populata in secolul al XVII-lea, dupa Uniatia din 1701, de refugiati si pastori transilvaneni, iar in 1770 a fost ridicat la poalele muntelui Balabanu un schit de lemn, avand hramul Sf.Nicolae (asezamant distrus de turci sapte ani mai tarziu). In 1790, schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament (la poalele muntelui Rosu) - locul altarului acestei a doua biserici fiind luat de actualul aghiasmatar al manastirii Cheia. Noul lacas, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, asa cum aflam dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti in 1797, "in loc pustiu si intre piietri", fiind locuit de 19 calugari. Starea materiala a schitului era foarte precara si, de aceea, domnitorul ii acorda, prin acelasi Act, o suma anuala de 50 de taleri din veniturile vamii de la Valeni - danie intarita pana in 1825 de catre toti domnii urmatori. In 1814, sub Ioan Gheorghe Caragea, asezarea era inregistrata de autoritatile financiare in categoria a patra, in randul celor scutite de orice dari din cauza saraciei. Singura donatie mai importanta primita de schitul de la Cheia in aceasta perioada este mosia Ciocrac, primita de la paharnicul Manolache Hrisoscoleu in martie 1800.

Exista putine marturii despre viata spirituala a asezamantului dinainte de 1820. Aflam ca, sub staretia lui Dometie, schitul era organizat ca o "obstejitie" - chinovie avand ca model vietuirea de obste de tip paisian de la Caldarusani. Inzestrarea bisericii cu obiecte de cult si carti a fost facuta, dupa traditie, de catre ctitori si binefacatorii din Sacele. Alaturi de hramul Adormirea Maicii Domnului, unele documente pomenesc un al doilea - Sfanta Treime, preluat de actuala Biserica.

La o data neprecizata, intre 1832 si 1835, schitul a ars din temelii. Au fost salvate si au ajuns pana la noi icoanele imparatesti, stranele, sfesnicele, un antimis, sigiliul din 1832 si un pristornic sculptat in 1820 de staretul Dometie. Un eveniment insemnat in viata schitului Cheia este sosirea aici, in 1834, la chemarea episcopului Chesarie al Buzaului (in a carui eparhie se gasea pe atunci schitul), a ieroschimonahului Damaschin Barsan, originar din Salistea Sibiului. Acesta, impreuna cu fratele sau Iustin, intrasera inca din 1811 in obstea de la Caldarusani, sub indrumarea staretului Dositei - in acea vreme, comunitatea monahala de la Caldarusani era una dintre cele mai apreciate din intreaga lume ortodoxa. Damaschin fusese tuns calugar in 1815 de catre staretul Dositei, devenind apoi diacon in 1825 prin decizia mitropolitului Grigorie Dascalul si ieromonah in 1831, la hotararea episcopului Chesarie, cel care i-a si incredintat misiunea de a repune pe picioare asezamantul de la Cheia.

Cu sprijinul episcopului Chesarie, ajutat de crestinii din imprejurimi si prin munca sa si a celor 33 de monahi si 12 frati aflati la schit (dintre care 16 Munteni si 29 transilvaneni), Damaschin inalta din temelie impunatoarea Biserica de zid cu hramul Sf.Treime, chiliile, clopotnita si gospodaria anexa, dupa cum aflam din pisania de deasupra usii de intrare in sfantul locas: "Intru mare slava si lauda Prea Sfintei si de viata facatoarei si nedespartitei Troite, intru a caria cinste si hramul sa praznuieste, la anul 1835 iulie 16 s-au radicat aceasta sfanta Biserica din temelie, cu toate imprejurarile ei, in zilele prea inaltatului nostru domn Alecsandru Dimitrie Ghica voievod, cu voea fratani-sau mare dvornic Mihalache Ghica, stapanul mosii, de la carele s-au si rascumparat la anul 1846, cu blagoslovenia prea osfintitului nostru episcop Buzaului D.D.Chesarie, de care s-au si sfintit la anul 1839 iulie 20. Prin osardia si osteneala prea cuviosiei sale parintelui Damachin, ieromonah si staret al sfantului schit Cheia si a toata sinodia sa si cu ajutorul si cheltuiala a multor iubitori de Hristos pravoslavnici crestini si mari ctitori ai sfantului locas acestuia spre vecinica lor pomenire".

Potrivit inscriptiei de pe glaful usii de intrare, pictura bisericii a fost terminata la 26 august 1839 de catre zugravul Naum, reprezentant al scolii de pictura de la Buzau, faimoasa in acea vreme.
Desi nu avem marturii despre inzestrarea manastirii cu cele necesare traiului obstii, dintr-un document din 1838 aflam ca schitul dispunea de 10 pogoane de faneata si de alte 5 de vita de vie, 46 de vite, 15 cai, 250 de oi, 10 stupi si o livada de pruni. In 1863, averea manastirii crescuse (600 de oi si 56 de vite), ca si numarul monahilor (de la 39 in 1862, la 50 in 1865). Se poate spune ca aceasta a fost o perioada de inflorire spirituala si materiala a manastirii Cheia, ale carei inceputuri fusesera atat de modeste.

Din nefericire, o data cu Legea secularizarii (1863) si, mai ales, din cauza neindeplinirii obligatiilor pe care autoritatile si le asumasera fata de manastire, veniturile acesteia s-au redus dramatic, ceea ce a afectat viata asezamantului. Un alt moment extrem de dificil a fost in 1864, cand Ministerul Cultelor a decis mutarea obstii de la Cheia la Varzaresti, intrucat manastirea Cheia urma sa fie transformata in cazarma de graniceri - asezarea a fost salvata de interventia energica a Mitropoliei. Lipsita insa de orice mijloace, ajunsa in stare de ruina, Cheia nu mai poate face fata nevoilor de intretinere, iar numarul monahilor scade continuu (36 in 1875, 30 in 1878, 18 in 1884, 10 in 1908). Constatand situatia precara in care se afla manastirea, forurile bisericesti au hotarat, in 1903, in vederea redresarii vietii monastice, sa transforme schitul Crasna - Izvoarele in metoc al manastirii Cheia. Masura nu si-a atins scopul, iar criza s-a accentuat - in 1906 s-a renuntat la viata de obste.

Cel care reuseste sa readuca la viata comunitatea de la Cheia este Grigorie Munteanu - Georgescu, ales staret la inceputul anului 1909, pozitie pe care a detinut-o pana in 1934. Realizarea sa de capatai este zidirea paraclisului manastirii, de care era mare nevoie, intrucat gerul impiedica oficierea slujbelor in Biserica mare. Aprobata in 1919, constructia a fost terminata 8 ani mai tarziu, asa cum aflam din pisanie: "Intru marea slava si lauda a Sfintei, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi si intru cinstea prea sfintei stapanei noastre de Dumnezeu nascatoarei si pururea Fecioarei Maria, s-au ridicat acest sfant paraclis din temelie, in zilele I.P.S. Miron Cristea, patriarhul Romaniei Mari, prin osardia si osteneala prea cuviosiei sale parintelui arhimandrit Grigorie, staretul sfintei monastiri Cheia, impreuna cu tot soborul si cu ajutorul mai multor credinciosi si de Dumnezeu iubitori crestini spre vesnica lor pomenire. S-a pus temelia in ziua de 5 iunie 1924 si s-a sfintit in ziua de 8 septembrie 1927 de prea sfintitul arhiereu Tit Targovisteanul, vicarul sfintei Patriarhii. Pictor Gh.I.Cepoiu - Isvoarele".

In timpul primului razboi mondial, manastirea a avut mult de suferit. Autoritatile de ocupatie i-au fixat aici domiciliul obligatoriu episcopului de Rimnic, Sofronie Vulpescu (1913 - 1919). Apoi, trupele germane in retragere s-au cantonat la Cheia, producand mari daune materiale obstei si distrugand cladirile incintei. De aceea, dupa razboi, principala sarcina a comunitatii cheiene a fost refacerea ansamblului monastic si redresarea asezamantului din punct de vedere economic. Astfel, a fost reparata intreaga incinta, iar clopotnitei i s-a redat in 1934 aspectul originar. Un sprijin decisiv in aceasta actiune l-a dat "Legea pentru inzestrarea manastirilor ortodoxe din tara", votata in 1939, prin care manastirii Cheia i-au fost atribuite 20 de hectare de padure pentru ca "venitul sa serveasca pentru restaurarea cladirilor monumente istorice si pentru intretinerea diferitelor scoli, ateliere, tipografii, aziluri si orfelinate, institutii de asistenta sociala si sanitara".

Pe langa cele 20 de hectare, averea manastirii sporeste si prin alte danii - in 1944, Eforia manastirilor inzestrate comunica Ministerului Agriculturii si Domeniilor darea in folosinta catre manastirea Cheia a 124 de hectare de padure si faneata. In 1949, manastirea poseda 29 de hectare in Cheia (faneata si padure), 100 de hectare de padure in comuna Margineni, 15 hectare in Baltesti, o parte vie, alaturi de proprietatile mai vechi. Restabilita sub aspect gospodaresc, obstea de la Cheia ajunge sa numere 39 de monahi in 1950. Ulterior, numarul acestora scade pana la 20 in 1960 (majoritatea inaintati in varsta), ceea ce determina Patriarhia Romana sa decida organizarea aici a unei case de odihna pentru preoti si functionari bisericesti. Mare parte dintre calugari sunt transferati la Casa sanatoriala de la manastirea Dealu, Cheia devenind, la inceputul anului 1961, metoc patriarhal.

Restaurarea si modernizarea ansamblului, in conformitate cu noua destinatie, au inceput in 1962 si s-au incheiat in 1965, cand a fost inaugurata Casa de odihna. Lucrarile de reconstructie si intretinere au continuat - dupa cutremurul din 1977, Biserica mare a fost consolidata, iar acoperisul ei si cel al paraclisului au fost vopsite. In 1985 a inceput restaurarea picturii, care, curatata prin metode stiintifice in 1987/ 1988, si-a recapat stralucirea initiala.

Pentru a intelege mai bine spiritul in care s-a cladit manastirea Cheia, trebuie amintit faptul ca aici a fost respectata, pana in 1960, randuiala slujbelor dupa tipicul de la Athos, cu Utrenia oficiata la miezul noptii si practicarea rugaciunii inimii. Unii monahi de la Cheia au ucenicit la Sfantul Munte - intre ei, staretul Grigorie Munteanu - Georgescu, Gavriil Constantinescu la Iviron, Varsanufie Ghib la Zografu, Orest si Ipatie la Vatoped (unde au si ctitorit o Biserica, ramasa pana astazi asezamant romanesc). Pe langa legatura continua cu Athosul, monahi de la Cheia au participat la pelerinajele in Tara Sfanta.

La randul sau, manastirea Cheia a fost un loc de pelerinaj pentru ortodocsii ardeleni care, in ciuda arbitrarei granite care ii separa de fratii lor, au continuat sa vina aici la marile sarbatori. Trebuie amintit ca, la 3 mai 1913, Directia politiei si sigurantei autoriza printr-o adresa catre biroul vamal Bratocea intrarea in tara, fara pasaport, a inchinatorilor si donatorilor din Transilvania.

Dupa intemeierea manastirii Cheia, in apropiere a luat fiinta o mica asezare ai carei locuitori trecusera muntii din cauza prigoanei nationale si confesionale. Localitatea Cheia este in prezent si o apreciata statiune climaterica, situata la numai 135 km de Bucuresti.

continuarea in pagina urmatoare ...